Vineri, 8 aprilie, sub îndrumarea Let’s Do It Romania, peste 30 de angajați ai companiei Sarantis România și-au unit forțele și au curățat spațiile verzi din zona de nord a capitalei. FINO a pus la dispoziția voluntarilor saci smenajeri fabricați 100% din plastic reciclat și mânuși, pentru ca totul să se desfășoare în condiții optime.
„Sarantis GO” este conceptul sub forma căruia a fost îmbrăcată prima ediție a evenimentului, în cadrul căruia s-au colectat obiecte din plastic și alte materiale dăunătoare mediului. Pentru a fi eficienți și pentru a acoperi o arie cât mai largă, participanții s-au grupat în echipe, iar acțiunea s-a desfășurat sub forma unei competiții colegiale, care la final a fost premiată.
Există o strânsă legătură între cantitatea de deşeuri generate și obiceiurile de consum şi producţie ale populației, arată Agenția Europeana de Mediu într-un articol publicat pe site-ul lor. Numărul foarte mare de produse care intră pe piaţă reprezintă o altă provocare, iar schimbările demografice, precum creşterea numărului de gospodării alcătuite dintr-o singură persoană, afectează, de asemenea, cantitatea de deşeuri generate.
Volumul este unul uriaș, la fel și amenințarea pentru mediul înconjurător, iar deșeurile aruncate în natură reprezintă o amenințare pentru sănătatea oamenilor și a animalelor deopotrivă. Atât la nivel național, cât și global, se fac eforturi pentru combaterea crizei poluării cu plastic, un fenomen ce ia amploare și pare a fi de neoprit.
„Brandul Fino este lider în categoriile de gestionare a deșeurilor menajere, soluții pentru protejarea și depozitarea alimentelor și curățenie a gospodăriei. Datorăm această poziție onorantă clienților noștri și comunităților din care aceștia fac parte și prin urmare considerăm acțiunea de astăzi un gest normal prin care dorim să le mulțumim pentru încrederea acordată în fiecare zi și să contribuim la îngrijirea mediului înconjurător. Astfel, pentru prima ediție a evenimentului de colectare a deșeurilor, ne-am strâns peste 30 de colegi voluntari și ne-am bucurat de timpul petrecut împreună în afara birourilor, un altfel de team building. Ne propunem să ne implicăm activ și să organizăm noi campanii similare, arătând astfel că schimbarea vine din inițiativa fiecăruia dintre noi.”, a declarat Gabriel Băloiu, Director General Sarantis România.
Simpla participare în activitatea acestui proiect reprezintă o decizie de acceptare și îmbrățisare a unei cauze care contează cu adevărat. Ulterior, se pot prezenta exemple pozitive și totodată, se poate declara faptul că suntem pe drumul cel bun. Cauza generală întregește valori precum: mai multă reciclare, mai puţine depozite de deşeuri, o natură mai curată și un aer mai bun de respirat. Toate acestea, cu perseverență și inițiative precum cele promovate de Sarantis, vor conduce treptat spre o calitate sporită a vieții.
Context
În urma unui studiu efectuat de Agenția Europeană de Mediu, a reieșit faptul că aproximativ 10 % din totalul deşeurilor generate în Europa reprezintă deşeuri municipale, care provin în principal de la gospodării şi, într-o măsură restrânsă, de la întreprinderile mici şi de la clădirile publice, precum şcolile şi spitalele.
Organizația Green Peace România arată, într-un articol publicat pe www.greenpeace.org, estimări ale Băncii Mondiale, conform cărora cantitatea de deșeuri generată la nivel global va crește de la 2010 tone la 3400 milioane de tone până 2050.
SARANTIS ROMÂNIA a fost înființată în 1996. Activitățile companiei includ distribuția de produse proprii, Produse de Îngrijire Personală și Produse de Uz Casnic, precum și branduri ale unor companii internaționale din industria bunurilor de larg consum, prin parteneriate strategice. Parte a Grupului Sarantis, compania împărtășește aceeași filozofie în modul în care își desfășoară activitatea. Scopul companiei Sarantis România este acela de a își îndeplini misiunea, adoptând în același timp practici responsabile social și metode de producție ecologice. FINO, brand din portofoliul Sarantis România, s-a alăturat deja trendului global al reciclării, sacii menajeri Fino Tytan Flex fiind fabricați 100% din plastic reciclat. Întreaga gamă este tradusă prin durabilitate, elasticitate și calitate, cele trei straturi din componența sacilor menajeri, împiedicând ruperea acestora.
Pentru mai multe informații despre proiect sau alte detalii, vă rugăm să ne contactați: Iulia Ciortan, PR Director, 0728280650, iulia.ciortan@tomcm.ro.
Peste 100 de saci menajeri cu deșeuri au fost colectați vineri, din nordul Capitalei - o inițiativă Sarantis România împreună cu Let’s Do It Romania (306,4KB)